În cadrul ședinței ordinare din luna februarie a Consiliului Județean Maramureș a fost votat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea instalației electrice de utilizare la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – Sârbi, Comuna Fărcașa.
In expunerea de motive, președintele Consiliului Judetean, Gabriel Zetea a explicat că asigurarea energiei electrice este o urgență și pentru funcționarea parțială a facilităților finalizate din amplasament, adică a Stației de sortare și a Stației de tratare mecano-biologică cu celule bio-stabilizatoare.
Valoarea maximală a obiectului investiției este de 101.150 lei, iar durata estimată de execuție este de trei luni.
Șeful administrației județene a precizat că s-a făcut recepția expertizei privind stabilitatea amplasamentului din cadrul SMID, care a fost transmisă către Agentia Nationala de Achizitii Publice în vederea organizării primei licitații pentru stabilizarea amplasamentului conform acestei expertize.
Presedintele CJ a mai spus ca in 2019, SMID poate fi pus în funcțiune cel puțin parțial, lucrările fiind aproape finalizate.