Maramuresenii și-au comemorat astăzi eroii. În mai multe localități din județ au fost organizate manifestări în memoria celor căzuți la datorie.
La Monumentul Ostașului Român din Baia Mare a fost organizată o ceremonie militar religioasă, la care au participat autorități, cadre militare în rezervă și retragere, veterani de război, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate din municipiu și ai partidelor politice, precum și un restrâns grup de elevi.
Manifestările însă au fost compromise de ploaie. Pe lângă aceasta, numărul cetățenilor de rând a fost foarte mic.