Sesiunea a II-a a bacalaureatului 2017 incepe luni. Peste 1200 de absolventi din Maramures vor intra la aceasta data in febra testarilor. Daca pana acum examenul maturitatii incepea cu probele orale, acum probele scrise vor fi cele care vor deschise concursul. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educatiei, in 21 august va avea loc proba la Limba si literatura romana, in 22 august cea la Limba si literatura materna, iar in 23 august proba obligatorie a profilului.
In 24 august, tinerii sunt asteptati in salile de concurs sa puna pe hartie cunostintele legate de profilul si specilizarea lor. In 25 si 28 este programata evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Tot in 28 august va avea loc Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, in timp ce in 29 si 30 august candidatii vor sustine Evaluarea competentelor digitale. Intervalul 30-31 august este programat pentru Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala.
Primele rezultate vor fi afisate in 1 septembrie, data in care vor putea fi depuse si contestatiile. Rezultatele finale vor fi cunoscute in 6 septembrie.
Cei mai bine de 1200 de candidati din Maramures vor sustine bacalaureatul de toamna intr-unul dintre cele patru centre de examen stabilite de Inspectoratul Scolar Judetean: Colegiul Nicolae Titulescu Baia Mare, Colegiul Anghel Saligny Baia Mare, Liceul Petru Rares Targu Lapus si Liceul Tehnologic”Marmatia” Sighetu Marmatiei.