Maramureșul este în această perioadă gazda pentru patru olimpiade naționale școlare, care vor fi susținute pe parcurul lunii aprilie și mai.
La aceste competiții școlare sunt așteptați peste 500 de elevi din întreaga țară, cadre didactice, inspectori școlari, reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Academiei Române.