Procurorii DNA au dispus reținerea pentru 24 de ore a Sorinei Pintea, pentru luare de mită în formă continuată. În comunicatul Direcției Naționale Anticorupție se arată că suma de 120.000 de lei ar fi fost precedată de 10.000 de euro și ar reprezenta un comision de 7% din contractul pentru amenajarea blocului operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracic.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a inculpatei
Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea , în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziție publică, având ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de spitalul județean cu societatea comercială.
Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.
În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.