Expoziție realizată de deținuți

Talentul poate fi descoperit și în spatele gratiilor. Este cazul a opt deținuți cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, aflați la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Baia Mare. Deținuții custodiati în regim semi-deschis au reușit să suprinda în cadrul atelierelor ocupaționale la care au participat prin faptul că au construit un vapor cu pânze, un jeep și șase motociclete de curse, evident toate în miniatură.

Lucrările au fost realizate doar din carton, ață și lemn în decurs de o lună, iar apoi au fost expuse la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, unde pot fi admirate până pe 17 iulie. Tinerii sunt închiși pentru furt și au avut recomandarea specialiștilor din cadrul Penitenciarului pentru a participa la activitățile artistice. Chiar dacă această realizare nu le aduce nici un beneficiu în credite pentru ca să le scadă numărul de zile de detenție, autorii machetelor spun că mai au în plan să mai realizeze asemenea obiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.