Echipele din Maramureş au câştigat etapa interjudeţeană a Concursului de protecţie civilă „Cu viaţa mea apar viaţa” desfăşurat la Satu Mare

Echipele Palatul Copiilor Baia Mare (echipaj format din elevii de la Școala ”Nicolae Bălcescu” Baia Mare și Școala ”Dr. Victor Babeș”) si Colegiul Național „Gheorghe Șincai„ Baia Mare au câștigat azi, 14 iunie 2017, etapa interjudețeană a Concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, la care au participat elevi din județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj, calificați la etapa regională.

În cursul zilei de ieri, începând cu ora 10.00, la Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Satu Mare,  s-a desfăşurat etapa interjudeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de către  Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare.

Concursul cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața” a fost împărțit pe două categorii de vârstă – școli gimnaziale și licee. Echipajele au fost puse la încercare pe parcursul a trei probe – una teoretică și două practice (transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe distanță de 50 m, și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat.

În urma parcurgerii celor trei probe clasamentul a fost următorul:

Ciclul gimnazial locul I Palatul Copiilor Baia Mare (echipaj format din elevii de la Școala ”Nicolae Bălcescu” Baia Mare și Școala ”Dr. Victor Babeș”) 98 puncte, locul II Școala ”Octavian Goga”  din Satu Mare 90 puncte.

Elevii câștigători care au făcut parte din echipajul de la Palatul Copiilor Baia Mare (echipaj format din elevii de la Școala ”Nicolae Bălcescu” Baia Mare și Școala ”Dr. Victor Babeș”) sunt: Pop Cristian, Săbau Dragoș, Uivari Alexandru și Cătană Alexandru. Profesorul coordonator al echipei a fost directorul Școlii Generale ”Nicolae Bălcescu”, Silvia Pop.

 

Pe licee, locul I Colegiul Național „Gheorghe Șincai„ Baia Mare 86 puncte, locul II Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleul Silvaniei 82 puncte și locul III Liceul de Arte „Aurel Popp” Satu Mare 77 puncte.

Câștigătorii au fost premiați și felicitați de către reprezentanții I.S.J. Satu Mare și I.S.U. Satu Mare care au lăudat, totodată, comportamentul și pregătirea de care au dat dovadă echipajele înscrise în concurs. Prima poziție de la fiecare categorie este calificată la faza națională, care va avea loc în luna august a acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.