COMUNICAT USR MARAMUREȘ – Suspiciuni cu iz penal legate de Festivalul Castanelor 2017

Festivalului Castanelor din acest an aduce o mulțime de semne de întrebare în ceea ce privește legalitatea organizării evenimentului. Să ne amintim că sărbătoarea n-a mai avut loc conform tradiției, în ultimul weekend al lunii septembrie, datorită incompetenței și din ”dorința de a respecta în mod perfect legalitatea” a autorităților locale.

Însă cât de mult a fost respectată legalitatea? Dar moralitatea aleșilor în fața băimărenilor? Vom trăi și vom vedea. Cert este că ediția cu nr. 25, cotată cu cel mai mare buget din istoria evenimentului, a fost inițial amânată, apoi propusă anulării, pentru a fi mai apoi prelungită.

Firma care trebuia să se ocupe de partea artistică a evenimentelor a renunțat în ultimul moment la contract, iar municipalitatea a pasat responsabilitatea găsirii unei alte firme în cârca Teatrului Municipal.

Așa au ajuns 1.730.000 de lei, bani publici, în mâinile unei firme care nu îndeplinea niciuna dintre condițiile impuse în documentația de selecție. Mai intrigant este faptul că există informații potrivit cărora firma respectivă ar fi început montarea scenelor înainte cu mai bine de 30 de ore de organizarea licitației, fiind și singura firmă care a participat la concurs.

Uniunea Salvați România – filiala Maramureș a depus astăzi o adresă la primăria municipiului Baia Mare pentru a verifica legalitatea organizării evenimentului, urmând ca în funcție de răspunsul primit să continuie pe cale juridică rezolvarea problemei.

”Ajungem la concluzia că este nevoie de o cercetare a acestor fapte, fiind vorba de o sumă consistentă din bugetul local. Am adresat deja primăriei întrebările necesare pentru lămurirea acestor aspecte, iar în cazul în care vom considera că se depăsește cadrul legal, vom sesiza organele de anchetă abilitate.”, a declarat Dan Ivan, președintele filialei USR Maramureș.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.