Home > ACTUALITATE > Stimulente pentru spitalele din Maramureș

Stimulente pentru spitalele din Maramureș

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare au remis Consiliului Județean Maramureș câte o adresă prin care au solicitat aprobarea acordării, din veniturile proprii a unor a unor sume de bani lunar pentru personalul medical de specialitate. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede că ”autoritățile administrației publice locale pot acorda personalului medical și de specialitate din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară, în baza hotărârii autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale, în limita bugetului aprobat.

Într-o adresă transmisă de Ministerul Sănătății se precizează că, în situația în care se înregistrează o diminuare a veniturilor salariale determinată de neîncadrarea în procentul minim din Regulamentul-cadru aprobat prin HG și de pierdere a unor venituri de natură salarială comparative cu luna februarie 2018, unitățile medicale pot acorda stimulente, din venituri proprii. Astfel , in vederea asigurării proporționalității dintre munca depusă, răspunderea fiecărei funcții și remunerația acordată și a motivării personalului, se impune acordarea de stimulente personalului medical și de specialitate, sume ce vor fi suportate din sumele proprii ale instituției sanitare, în limita bugetului aprobat.

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc la finalul lunii februarie 2019, aleșii județeni au fost de acord ca personalul medical din cele doua spitale sa primeasca stimulentele in discutie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.