Home > POLITIC > Comunicat de presă – Gheorghe Șimon (PSD): Iohannis i-a sfidat din nou pe dizidenţii anticomunişti, ţinuţi în puşcărie de Lazăr

Comunicat de presă – Gheorghe Șimon (PSD): Iohannis i-a sfidat din nou pe dizidenţii anticomunişti, ţinuţi în puşcărie de Lazăr

            Preşedintele Klaus Iohannis a ratat ocazia de a-şi dovedi anticomunismul pe care-l afişează ca la paradă, ori de câte ori interesele electorale îi cer. După întâlnirea de la Cotroceni cu dizidenţii din delegaţia PSD, a refuzat din nou să-l demită pe cel ce l-a ajutat să scape de dosarele penale şi să ajungă, astfel, preşedintele României.

Refuzul preşedintelui de a semna imediat decretul de revocare a lui Lazăr îl demască pe cel care se preface că luptă pentru justiţia din România. De fapt, Iohannis organizează o mascaradă de referendum pe care încearcă să-l folosească, total neconstituţional, în interes politic personal, susține deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.

         ”Demagogia şi ipocrizia unui preşedinte care nu a făcut nimic bun pentru români şi pentru România, timp de patru ani şi jumătate, nu mai păcăleşte pe nimeni. Iohannis nu este preşedintele românilor ci este un preşedinte şantajat, preşedintele noii securităţi şi protectorul torţionarilor. Cea mai clară dovadă că Iohannis este un preşedinte şantajat și ţinut ostatec de noua securitate este faptul că, la finalul discuţiilor cu delegaţia PSD, nu a spus niciun cuvânt despre Augustin Lazăr şi despre cererea de revocare pe care i-au adresat-o cei doi foşti deţinuţi politici. Iohannis nu a vrut să ştie şi nu l-au interesat abuzurile inimaginabile ale procurorilor Portocală şi Onea, de la DNA Prahova, dar nici abuzurile procurorilor Man şi Ardelean de la Oradea și astfel arată, de fapt, că nu-i pasă.

Indiferent câte orori s-au întâmplat și se vor mai întâmpla, indiferent câte dovezi copleșitoare vor mai apărea pur și simplu ele nu există pentru Iohannis. Acesta este doar o păpușă, o marionetă obligată să-și joace rolul, să-și apere protectorul care i-a închis zeci de dosare penale și să lupte din răsputeri pentru conservarea sistemului ocult de putere și influență în instituțiile de forță ale statului”, susține parlamentarul de Maramureș, Gheorghe Șimon.

         Un referendum pe Justiţie ar trebui să includă, în mod obligatoriu, întrebările propuse de foştii dizidenţi politici legate de menţinerea în funcţiile de demnitate publică a foştilor torţionari şi a uneltelor poliţiei politice a lui Ceauşescu. Iohannis îi jigneşte pe cei doi deţinuţi politici atunci când susţine că PSD se foloseşte de ei.

Este inadmisibil să sugerezi că cei doi eroi anticomunişti nu au discernământ, nu au ştiut de ce au venit la Cotroceni şi nu au ştiut ce fac atunci când i-au cerut revocarea procurorului general, susține deputatul PSD, Gheorghe Șimon, referindu-se la declarațiile făcute de președintele României, Klaus Iohannis, după întâlnirea care a avut loc la Cotroceni.

         Biroul de presă al PSD Maramureș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.